Atunci cand tristetea ucide culori
La inceput eraqu culorii vii prin locurile unde gandul meu zbura cu o viteza pe care nu o percepeam , nu o simteam si nu stiam ca intr-o zi ma voi intoarce din taramul viselor ca un copil dezamagit de un parc de distractii.Era frumos puteam vedea albastrul cerului si verdele ierbii pentru ca zambeam si nici usrii sau leii nu ma atacau, imi zambeau puteam sa cutreier zarile....dar atunci cand iti da o lacrima care curge atat de incet spre inima incat ai vrea sa sa curga mai repede pentru ca asa ai putea zambii din nou dar no face. lacrimile erau in ochii mei care ramasesera atintiti spre umbra care venea din departare. E ca un nor tristetea incet incet vedeam cum acopera tot ce era viu in natura. dar sufletul tau nu renunta cauta sa picteze petele intunecate in culorile inimii tale indiferent ca cineva sau ceva anume poate un pictor al intunericului si raului suprem incerca sa deseneze cu negru tot ce era colorat. Tu nu ai renuntat chiar si atunci cand mai puteai colora doar